Cum comentează managerul CCJ Dinamo imaginile cu juniorii care dorm pe jos, într-o sală de clasă, la un turneu în Suedia: „E la fel ca la hotel. Locul unde stau, pentru ei, reprezintă o experiență pozitivă”. INTERVIU

Cum comentează managerul CCJ Dinamo imaginile cu juniorii care dorm pe jos, într-o sală de clasă, la un turneu în Suedia: „E la fel ca la hotel. Locul unde stau, pentru ei, reprezintă o experiență pozitivă”. INTERVIU
  • Publicat:

ProSport a publicat, luni, fotografii cu juniorii dinamoviști Under 17 aflați la un turneu în Suedia. Tinerii fotbaliști au dormit pe saltele așezate direct pe podea, într-o sală de curs dintr-o școală. Marius Dulca, managerul general al centrului de copii și juniori, șeful delegației la această competiție, a explicat de ce a fost aleasă această variantă de cazare. Antrenorul spune că în școală condițiile sunt la fel ca hotel și au fost asumate de copii și părinți, încă de la plecare, drept o experiență pozitivă.

Șeful CCJ Dinamo, despre condițiile de cazare ale juniorilor dinamoviști la turneul Gothia Cup din Suedia. „Un prilej pentru copii de a intra în contact cu alți tineri”. INTERVIU

Pentru început vreau să că întreb cine a asigurat costurile acestui turneu?

Academia Dinamo participă la acest turneu în baza unei invitații obținută de sponsorul principal, Renovatio, care a facilitat prezența noastră aici. Costurile cu transportul au fost suportate de părinți. Renovatio a mijlocit totul și am primit din partea lor propunerea de a participa la acest turneu. Nu știu dacă i-a costat ceva.

Spuneți că părinții au plătit biletele de avion, cine a achitat cazarea?

Nu s-a plătit nimic, a fost o invitație în baza căreia intră cazarea și mâncarea.

Ați anunțat părinții în legătură cu această modalitate de cazare, pe saltele, într-o școală, în săli de curs transformate în dormitoare?

Da! Jucătorii, părinții, noi am știut toate informațiile despre datele și organizarea acestui turneu, exact cum se va desfășura, condițiile de cazare, cum o să stăm, tot meniul. Totul s-a făcut conștient.

Nu ați luat în calcul, ținând cont că vorbim de juniori de 17 ani, să vă cazați la un hotel? Conform datelor de pe site-ul competiției exista, contra cost, această posibilitate, diferența fiind în jur de 100 de euro de om?

În momentul în care am primit invitația, ne-am uitat despre ce este vorba. Am văzut că istoricul și farmecul acestui turneu, mediul… despre asta este vorba. Interconectivitate, întâlnirea între culturi, oameni, contactul cu alte lumi. A fost un prilej pentru acești copii de a intra în contact și cu alți tineri. La noi în școală sunt copii din Ghana, Suedia, Statele Unite, gândiți-vă ce conexiuni se leagă și ce comunicare există. Am ținut cont și de particularitățile Suediei, poate știți, e o altă cultură. Aici, dacă mergi într-un simpozion, s-ar putea să te cazeze la o școală, condițiile sunt foarte bune, sunt exact ca la hotel.  Am văzut că s-a scris că sunt toalete comune. Noi avem un palier al școlii pentru noi, unde sunt patru toalete.

Vreau să vă citesc ceva de pe site-ul competiției, îmi permiteți?

Sala de sport și dușurile vor fi, de obicei, într-o clădire separată în curtea școlii. Dușurile sunt împărțite de toate echipele din școală. Există vestiare pentru băieți și pentru fete, fără dușuri separate pentru adulți. De obicei, există patru până la cinci dușuri în fiecare vestiar. Uneori există dușuri cu perdele de duș sau anumite facilități pentru intimitate, dar acest lucru este rar. Vestiarele și dușurile pot fi o sursă de îngrijorare în rândul participanților. Știm că există curiozitate atât în ​​rândul băieților, cât și al fetelor la aceste vârste, de aceea recomandăm ca un adult să fie prezent atunci când jucătorii tăi fac duș. Toaletele se curăță dimineața și seara. Există săpun, dar, din păcate, nu putem oferi prosoape de hârtie, deoarece acestea sunt uneori aruncate în toaletă și provoacă blocaje”, – informare pe site-ul turneului Gothia Cup

Sursa foto - Prezentare Gothia Cup
Sursa foto – Prezentare Gothia Cup

Asta e o speculație și…

Nu este o speculație domnule Dulca, vă citesc o informare de pe site-ul competiției Gothia Cup și vă repet, principalul motiv al articolului ProSport este legat de vârsta acestor băieți, 17 ani, similară cu pasul spre performanță.

Știți câte școli sunt aici? În câte școli sunt cazate echipele? O grămadă! Fiecare școală are, probabil, geografia ei. Noi, unde suntem, avem toate condițiile normale, nu există probleme de genul ăsta.

În concluzie, spuneți că aveți condiții ca la hotel?

Școlile din Suedia sunt, din punctul ăsta de vedere, aproape de hotel, da!

Pe ce suprafață se desfășoară meciurile?

Pe sintetic.

În ce sistem?

30 de minute repriza.

În competițiile oficiale, juniorii de la Under 17 dispută partidele în reprize de 45 de minute…

Da, așa este. E ok, din punctul ăsta de vedere, e ok. Avem undeva la 6 meciuri, noi am mai jucat două partide de verificare înaintea turneului, o să mai disputăm un meci după turneu, vor fi undeva la 9 într-un interval de 10 zile, este un nivel foarte bun, sunt foarte mulți impresari interesați. Puma Trophy este cea mai puternică ramură a competiției, chiar ieri (n.r. marți) au venit, la meciul cu Tokyo, trimiși de la Salzburg din Danemarca și din Anglia. Jucătorii sunt la vârsta spre seniorat și sunt, astfel, foarte importanți la nivelul ăsta.

Care considerați că sunt beneficiile participării la un asemenea turneu?

Experiența incredibilă. Începând că e Suedia, locul unde stau, pentru ei e o experiență pozitivă, dar cel mai bun aspect este nivelul competiției, sunt foarte puține turnee în lume la acest segment de vârstă. Pentru că nu se fac, e an terminal, iar experiența asta, cu echipe, de exemplu, africane, reprezintă ceva fantastic. Și pentru club este un lucru pozitiv. Anul viitor mi-aș dori să aduc mult mai multe grupe.

  • La categoria la care Dinamo participă în cadrul Gothia Cup mai sunt înscrise echipe U17 ale mai multor cluburi suedeze și formații precum: Beyond Limits, TikiTaka International FC și Sporting Lagos (Nigeria), FC Riga (Letonia), NorCal Premeir PDP (SUA), Academia Radu Rebeja (Moldova), FK Cukaricki (Serbia), ASEC Abidjan (Coasta de Fildeș), Rosenborg (Norvegia), Right to Dream (Ghana), FC Tokyo (Japonia). 
Delegația dinamovistă la festivitatea de deschiderea Gothia Cup
Delegația dinamovistă la festivitatea de deschiderea Gothia Cup

Vreau să vă întreb și de condițiile de la București sau Dobroești, unde se pregătesc grupele SC Dinamo?

Toate lumea trebuie să înțeleagă că grupele au toate condițiile necesare de antrenament în procesul lor de dezvoltare. Suntem în top 3, atenție, în București, dacă vorbim de condiții! Mă refer la baza Țiriac și BDI, unde ne pregătim. Dar s-a format un curent, așa, că Dinamo nu are condiții.

Au spus-o antrenorii, domnul Ionel Augustin care a fost antrenorul grupei de elită de la Dinamo. La fel, sunt părinți care, în ultima perioadă, au transmis aceste lucruri!  

Dar nu vreau să comentez ce spune domnul Augustin. Eu vă invit să veniți să vedeți.

 

Să știți că am fost și am văzut copii care se antrenau pe jumătate de teren sau pe un sfert din suprafața de joc…

Da, aproape toată lumea se antrenează pe jumătate de teren.

Și credeți că e normal ca, la vârstele astea, să se antreneze pe jumătate de teren?

Pe jumătate de teren poți să antrenezi orice, credeți-mă, dacă știi ce antrenezi. Dacă vrei să o faci la modul general, nu poți, dar dacă ai niște principii, se pot pregăti foarte bine și așa.

Nu credeți că ar fi fost mai bine ca antrenorii și juniorii să aibă la dispoziție un teren întreg de antrenament?

Sigur! Și noi căutăm posibilitatea asta pentru grupele mari, unde e foarte important. U19 și U17 au posibilitatea să facă pe tot terenul, când intră la ore diferite pot folosi toată suprafața.

Ce înseamnă au posibilitatea?

Când sunt orele disponibile.

De câte ori pe săptămână se antrenează pe tot terenul?

De două ori pe săptămână. Restul o echipă pe jumătate, alta pe cealaltă.

Au posibilitatea juniorii din Centrul de Copii și Juniori Dinamo să se pregătească pe iarbă?

E dificil… .

Când vor debuta în fotbalul mare, o vor face pe iarbă…

Da, dar e dificil. E foarte important ce se va întâmpla până atunci, ce fac acești copii, procesul din spate, nu unde se antrenează.

Vă dau exemplul celor de la Rapid, FCSB, Farul și alte echipe, care beneficiază de terenuri de iarbă pentru copii și-i trimit la turnee care se desfășoară pe gazon natural.

Și Gothia Cup se dispută și pe iarbă.

Mi-ați spus că ați jucat trei meciuri pe sintetic, cu reprize de 30 de minute

Aici am fost repartizați. Este foarte bine. Dar vreau să revin la condițiile de antrenament.

Vă rog!

Toate condițiile de la Dinamo sunt oferite de club și sunt foarte bune. Vreau să vă spun, foarte important, că nu e ieftin. Clubul susține aceste condiții, nu știu ce a fost până acum, dar clubul le oferă în prezent.

Câți copii mai sunt, în momentul de față, la CCJ Dinamo?

Acum a început pregătirea și eu sunt plecat, dar când s-a încheiat sezonul au fost 180 de copii.

Marius Dulca anunță: Ionel Augustin rămâne la Dinamo 

În ultima clasificare a academiilor, Dinamo este pe locul 25, o poziție la limita primirii licenței. Cum comentați acest lucru?

Da. Este foarte jos pentru un club ca Dinamo. Știți foarte bine că acest clasament se face în baza unui dosar, iar acest dosar are mai multe subcapitole, unele dintre ele atestă prezentul, altele punctează ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, jucători promovați la echipa națională, la echipa mare. Reflectă, într-o anumită proporție, ce s-a întâmplat și ce se întâmplă. Față de anul trecut, pot spune că am crescut cu două puncte și am scăzut cu două puncte din cauza fotbalului feminin, aspect la care au pierdut punctaj aproape toate academiile. Categoric, locul 25 este mult prea jos pentru Dinamo. Eu sunt de un an de zile aici.

© FOTO:Petronel Tudor/SPORT PICTURES

Vă întreb și de Ionel Augustin care, până în acest sezon, a condus echipa Under 19 și s-a vehiculat că va fi îndepărtat. Care este situația, contractul său a expirat la finalul lunii iunie?

Am avut o discuție, i-am propus un rol foarte important din punctul meu de vedere, șeful departamentului de talente. Asta înseamnă că o să coordoneze tot ce înseamnă selecție, copiii care intră în Dinamo, strategie de scouting. Asta a fost discuția mea cu dânsul și a acceptat. Rămâne, e importantă expertiza sa, are foarte multe conexiuni și poate ajuta clubul Dinamo.

Vreau doar ca lumea să știe adevărul și, cumva, să schimbăm acest curent de discreditare a ceea ce se întâmplă la Dinamo. Nu este adevărat, lucrurile sunt altfel decât sunt creionate în presă sau în mediile fotbalistice”, Marius Dulca – manager general CCJ Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×